Intr-o
locatie superba, in mijlocul muntilor, in perioada 15 – 17 mai 2015, la Poiana
Brasov s-a desfasurat unul dintre cele mai frumoase seminarii nationale anuale.
Este un seminar traditional al cluburilor Kenshin, Seishin si Tenchi din Bucuresti, care ne-au primit, ca de fiecare data, cu o organizare impecabila.
Este un seminar traditional al cluburilor Kenshin, Seishin si Tenchi din Bucuresti, care ne-au primit, ca de fiecare data, cu o organizare impecabila.
Au fost trei
zile cu opt antrenamente conduse de Adrian Bunea sensei (5 dan aikido aikikai,
vicepresedinte FRAA), Sorin Despa sensei (5 dan aikido aikikai, secretar
general FRAA) si Mihaita Deleanu sensei (4 dan aikido aikikai, dojo-cho Seishin
Dojo), la doua antrenamente avand onoarea de a primi din partea organizatorilor
invitatia de a le conduce eu.
In cadrul
seminarului a avut loc si una dintre cele doua sesiuni anuale de examinare
pentru grade dan ale FRAA, ocazie cu care Mihnea Sterea de la Aikikai Ploiesti
a promovat examenul de shodan.
Au fost 3
zile extraordinare, cu antrenamente la care au participat peste 80 de aikidoka
pe o suprafata foarte generoasa care permitea un ritm sustinut, 3 zile in care
am transpirat impreuna pe tatami, am revazut prieteni dragi si ne-am reamintit
de ce suntem cu totii impreuna pe aceasta Cale.